Lipsa de somn dăunează grav

E noapte târziu și realizezi că e a 100-a noapte în care nu reușești să închizi un ochi. Ai vrea să dormi. Somnul ar fi acum cel mai bun prieten al tău, dar se pare că te-a părăsit. Nu mai stă lipit de tine ca timbrul de plic și mereu dispare. Te evită, se eschivează cumva și te părăsește în cel mai greu moment. Organismul tău acum funcționează pe doza de cafea și în sistem automat. Nu mai ai control asupra lui, nu mai ești tu la volan și in charge. Ești pe sistemul zombie.

Gândurile nu-ți dau pace. Și totuși nu înțelegi de ce. Ești fericit în viața de zi cu zi. Rutina zilnică nu s-a schimbat dramatic. Schimbări notabile nu ai suferit, dar ceva nu te lasă să te odihnești. Ai adăugat doar niște taskuri la ce aveai de făcut deja. Peste un morman de cărămizi ai mai adăugat niște bolțari și speri să rămână în echilibru. Nu îți poți lăsa la o parte pasiunile și hobby-urile. Creativitatea ta iese la suprafață și înflorește parcă, în ciuda stării de veghe în care te afli permanent.

Subconștientul tău procesează niște informații la care tu nu ai acces. Te întrebi în fiecare zi care e cauza. Eșuezi inevitabil de fiecare dată când încerci să o identifici. Pare absurd, dar nu înțelegi unde s-a produs ruptura asta. Unde e acum liantul între somn și tine? Ce trebuie să faci să îl recapeți? Dacă s-a rupt calea de comunicare, nodul va afecta funcționalitatea lui?

Te simți la fel de obosit precum Tom în scena cu scobitorile. Poate că subconștientul tău ține loc de scobitori și te împiedică să ții ochii închiși. Ochii tăi vor în permanență să fie deschiși precum o jaluzea stricată. Nici faptul că ai ochii sensibili la lumină nu îți face un serviciu. Zărești fiecare licărire din jurul tău chiar și prin pleoape. Și cum să dormi când creierul tău nu vrea să se oprească din gândit? Recapitulează într-un ritm alert tot ce ai făcut astăzi și ce va trebui să faci mâine. Gândește departe și ajunge la concluzii la care nici nu te gândești. E clar că nu mai ești tu pe scaunul șoferului. Acum subconștientul tău are personalitate proprie și îți demonstrează că e mai tare ca tine.

Lipsa somnului îți afectează viața socială și abilitatea de a face orice, chiar orice. Orice task ți se pare acum o corvoadă și te întrebi cât mai reziști așa. Poate o zi, poate nouă, poate o lună. Și ce poți să faci în situația asta? Toate tentativele au eșuat. Nu poți decât să speri că se va rezolva în timp de la sine.

Dacă nu se poate, aș avea o mică rugăminte. Poate vă așteptați să întreb de soluții pentru somn. Dar nu! Vreau altceva. Are cineva de vânzare timp? Cumpăr timp. Cumpăr o găleată de timp alături de un sistem organizațional bine pus la punct. Am nevoie de timp ca de apă, poate chiar mai mult.

 

 

 

 

Facebook Comments

Rezonez…

 

Câteodată ai nevoie doar de o mână fermă pe umăr și niște cuvinte care să rezoneze direct cu persoana care tu ești cu adevărat…

 

Facebook Comments

Învață din nou să apreciezi…

sursă poză

Oprește-te! Stai pe loc. Trage puternic aer în piept și oxigenează-te! Fă un pas și fă-l cu îndârjire. E următorul pas din restul vieții tale.

Oprește-te pentru o clipă și uite-te în jurul tău. Privește pentru o secundă cerul plin de nori sau chiar picăturile de apă ce cad din văzduh. Lasă la o parte grijile, nevoile și speranțele deșarte. Azi este o nouă zi. O nouă zi din viața ta. O zi care de tine depinde să fie frumoasă.

Mi-e dor să merg pe străzile pline de fețe cunoscute din orașul meu natal, un oraș mic și cochet de altfel. Genul de oraș în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Fără să realizezi saluți pe stradă oameni cărora nu le cunoști numele. Știi doar că o dată pe zi sau pe săptămână drumul lor se intersectează cu al tău. Mi-e dor de surâsul persoanelor îngândurate, un surâs ieșit la suprafață ca răspuns la zâmbetul tău. Mi-e dor de oamenii ai căror rutină am cunoscut-o fără să vreau. Mi-e dor de salutul sincer al oamenilor dragi. Mi-e dor și doare.

Lucrurile firești acum sunt luate în derâdere. Ne împingem să prindem cel mai bun loc în față la concert, cel mai bun loc la cursuri, să traversăm primii la semafor. Și am uitat. Am uitat cum este să te oprești pentru o clipă din ritmul tău accelerat și să simți cum miroase primăvara, să îți aduci aminte cât de melodios cântă zăpada sub tălpi iarna. Ai uitat să apreciezi cerul senin și să identifici formele norilor ce îl însoțesc.

Oprește-te și fii fericit! În acel loc, în acel moment. Un zâmbet nu costă. Remediul unei probleme este un zâmbet, chiar și forțat. Nu costă nimic.

Am uitat să apreciem simplitatea. Lucrurile simple acum sunt lăsate deoparte pentru a putea să le facem loc cele superficiale. Oare de ce? Oare ce încercăm să suplinim? Ce încercăm să umplem?

Stai pe loc și rememorează sentimentul de atunci când erai mic și primeai o jucărie nouă. Era cel mai frumos moment, nu? Ne-am obișnuit să nu mai fim mulțumiți cu puțin. E normal. Cine-și doreșt asta? Ne dorim cea mai bună mașină, un telefon performant, un apartament perfect mobilat și utilat și un job pentru care să fim invidiați. Dar oare toate astea nu vin și cu niște responsabilități la pachet?

Trebuie să apreciem că existăm aici și acum. Să apreciem că ne-am trezit dimineața sănătoși și că avem puterea să ne dăm jos din pat. Avem puterea să ne ducem în spate toate greutățile. De fiecare dată când stai încruntat, gândește-te că poate cel care a stat azi dimineață în fața ta în metrou duce o povară mult mai grea pe umeri.

Și acum te întreb eu pe tine: tu cum ai “mobilat” la tine-n suflet?

Facebook Comments

Primavara, te invit la mine-n suflet!

Primavara, te astept asa cum asteapta un copil vata de zahar. Cu bratele deschise, cu sufletul deschis si cu speranta-n suflet. Cu dorinta apriga de a te imbratisa si de a nu-ti mai da drumul niciodata.

Te astept ca un copil care urmeaza sa se trezeasca in ziua de Craciun sa deschida cadourile. Esti un cadou cu o funda mare care aduce atat de multa fericire, multumire si multumire.

Te astept ca si un om mare atunci cand mananca dupa ani de zile desertul preferat.

As vrea sa fie primavara mereu. Sa asist mereu la invierea naturii si a ecosistemelor in general, la regenerare si regasire, la toate acele momente mici care imi dau speranta ca urmeaza clipe mai bune.

As vrea sa te pastrez in suflet mereu, atat de frageda si proaspata si totusi puternica. Oferi un nou inceput si totodata iei tot raul de peste iarna. Oferi putere si tarie, soare puternic si revenire. Oare asa sunt revenirea la normalitate? La acel normal simplu catre care tindem toti? Eu cred ca da.

Te astept sa-mi redai bucuria din suflet!

Facebook Comments

Viata cu semne de carte

In ultimul timp incerc sa ma regasesc si sa redescopar pasiunile vechi si sa dezvolt pasiuni noi. Nu pot spune ca cititul a fost intotdeauna o pasiune, in copilarie preferam romanele politiste sau care sa contina macar o intriga. Altfel nu puteam sa le citesc. Asta separat de cartile pentru scoala. Acelea erau la : to do, nu la to love. Si imi amintesc cat de multe postituri puneam in carti in dreptul paragrafelor care m-au marcat si in dreptul celor care mi-au placut.

Si astazi m-a lovit. In cautarile mele vaste de semne de carte am avut o revelatie. Exista o corelare intre momentele din viata noastra-frumoase, deosebite sau sumbre si semnele de carte.

 

 

 

 

Amintirile frumoase, momentele grele sunt ceea ce ne-au format si ne-au “ajutat” mai mult sau mai putin sa ne dezvoltam si sa ajungem persoana care suntem astazi. Cu bune si cu rele, fiecare clipa a adaugat o piatra de temelie la formarea noastra. Numai noi reusim sa intelegem la un moment dat daca acea piatra este acolo unde trebuie si cu ajutorul ei am reusit sa construim ceva trainic.

Viata noastra e o carte plina cu semne de carte. Revenim la fiecare moment de fiecare data cand vrem sa rememoram sentimente, trairi, discutii si cuvinte parca demult uitate, dar totusi atat de aproape si vii, inchise in locuri din memoria noastra numai de noi stiute, organizate intr-un mod bizar de comun si totusi atat de complex. Developam cu ajutorul  mintii fiecare secunda a fiecarei situatii si in functie de moment, clipa sau minut incercam sa retraim folosindu-ne de toate simturile noastre acele farame de fericire si acei sterlici de miere ai vietii.

Recunosc ca rememorez momentele grele la fel de des ca pe cele frumoase. Poate pentru a nu uita, poate pentru a uita prin suprasaturare. Doar timpul imi va oferi explicatiile.

Si ma intreb, oare va fi vreodata posibil sa iei semnul de carte de la evenimentul care te-a marcat cel mai mult in viata?

Facebook Comments

Despre mine la persoana a treia

 

Nu am fost niciodata o persoana extrovertita. Am considerat intotdeauna ca este bine sa vorbesti cand esti intrebat, cand ti se cere parerea sau cand ai ceva foarte important de spus. Si zilele trecute am realizat ca am atat de multe de spus. Poate lucruri in care te regasesti chiar tu.

Poate pare ciudat, dar astazi vreau sa va vorbesc despre Alice, despre mine la persoana a treia. Alice e un alter-ego. O farama a sufletului meu pe care incerc sa o aduc la suprafata cat mai des in ultimul timp.

Alice este o parte din mine pe care am reprimat-o in ultimii 8 ani. Si am decis sa o las sa iasa la joaca pentru ca mi-e dor. Mi-e dor de ea, de modul ei naiv, copilaresc si totusi sincer de a vedea lucrurile, de modul in care reusea sa puna accent si valoare pe lucrurile simple din viata.

Alice este tipa aceea tare, insa totusi gentila si cu capul pe umeri. Simplitatea ei si modul ei de a gandi sunt doua atuuri de care imi e dor. Nu toate lucrurile sunt albe sau negre. Sunt atat de multe lucruri gri, chiar si colorate daca asa ai puterea sa le vezi. Si aici ma va ajuta ea. Eu din trecut, eu din viitor.

Alice este licarirea pe care o vad in fiecare zi in oglinda in ochii mei, este cea mai buna parte din mine pe care am ferecat-o intr-o colivie si nu am lasat-o sa-si mai spuna cuvantul in nici un aspect al vietii mele. Si poate ca asta m-a facut sa fiu mai puternica sau poate ca nu. Poate ca odata ce Alice va iesi la suprafata si se va darama zidul care ne despartea bolovanii din trecut vor reveni din ce in ce mai mari ca un bulgare de zapada. Sau poate nu. Vom vedea, nu-i asa?

Alice, get out and play!

 

Facebook Comments