Category: Trairi si sentimente

Toamna, bine ai venit!

Toamna, deja te-ai facut comoda, ai asternut pretutindeni covorul de frunze aramii cu reflexe aurii. Ti-ai intrat in drepturi si nu pot decat sa ma bucur. Sau poate nu.

Omul e o fiinta tare ciudata. Ne plangem primavara de astenie venita cadou odata cu ea, vara este grea si caniculara, toamna ploile nu mai contenesc si frigul parca pune stapanire deodata peste planeta, iar iarna…ce sa vorbim despre iarna? Iarna e cea mai grea. Asa-i? Cu sloiurile de gheata pe frunte, cu fata imbujorata, cu mainile gheata.

Iubesc fiecare anotimp in felul lui, insa a devenit o corvoada trecerea aceasta brusca intre anotimpuri. Nu tu o alerta, nu tu o avertizare. Te trezesti pus in fata faptului implinit si nu-ti ramane decat sa te bucuri racesti.

Te-ai obisnuit cu florile atat de bogate si colorate, cu acei copaci cu vesmant maiestuos si acum, acum toate cad, facand loc unor schelete lipsite de vlaga, cu propria viata rapita.

Fosnetul frunzelor din covorul gros si mozaicat ofera muzica urechilor, o muzica diafana si suava. E un nou inceput si toate vietuitoarele, de acum incolo, intra in stadii diferite de amortire.

Aprinzi lumanari cu arome diverse si pline de semnificatii, te ghemuiesti pe un fotoliu comod cu o patura fluffy deasupra si iti alegi o carte in asentiment cu starea pe care o ai. De cele mai multe ori ploua si starea ta este una de amorteala, fara prea mult chef. Te cufunzi in ganduri atat de tare incat abia reuseste o voce draga tie sa te extraga din neantul in care ai cazut cu stoicism.

In sfarsit poti iesi din casa fara sa-ti fie rau. Acum nu mai ai neaparat nevoie de o sticla de apa in geanta. Nu-ti va mai fi rau pe strada. Poti manca si altceva in afara de fructe si legume. Dar acum nu mai gasesti pepene, capsuni si zmeura. Bine, bine. Doar la punga, in supermarket, insa nu se compara gustul.

Hanoracul iti este cel mai bun prieten, mai ales daca afara e innnorat. Baltile de pe strazi sunt minele din campul de lupta si adevarate obstacole in calea ta spre destinatia finala.

Privesti stropii de pe geam si te intrebi cand se va termina cu ploaia. Daca te inversunezi sa iesi din casa, vei regreta de indata ce iesi din scara blocului. Ai uitat umbrela in casa, asa-i? Si nici pantofii din picioare nu se potrivesc cu vremea de afara. Mai bine scoti de la naftalina acele ghetute impermeabile si calduroase. Iti vor fi de folos.

De la tricouri treci la hanorace groase, de la sandale la adidasi, cizme, botine, de la fuste la pantaloni grosi. Vantul bate din toate partile de parca te-ar flanca si tu trebuie sa apelezi la esarfe si la o crema de fata “anti-vant” pentru a reusi sa scapi nevatamata. Vantul iti biciuie efectiv fiecare celula si simti ca te ia pe sus. Si tot iubesti toamna, nu?

Tie iti place toamna? Sau daca nu, care este anotimpul tau de suflet?

 

 

 

Dar de ce?

Stii intrebarile alea care scot pe oricine din sarite? Intrebarile alea care de fiecare data cand iti sunt adresate iti zgarie o circumvolutiune? O zgarie atat de tare incat ajungi sa iti faci griji cu privire la sanatatea ta mentala. Poate exagerez putin, dar de ce e societatea asta atat de…nepasatoare atunci cand e nevoie si saritoare doar in cazul in care este vorba de juicy details?

Intrebarile standard ale societatii noastre in functie de varsta sunt in mare urmatoarele:

  • Cum te cheama?
  • Cati ani ai?
  • Cine e mama/tata?
  • La ce scoala inveti?
  • Ce note ai?
  • O iubesti mai mult pe mama sau preferi pe tata?
  • Cat ai luat la capacitate?
  • Cat ai luat la bac?
  • La ce facultate vrei sa dai?
  • La ce facultate ai intrat?
  • Ai terminat facultatea?
  • Lucrezi?
  • Unde lucrezi? Cat castigi?

Daca pana la terminarea facultatii, intrebarile sunt soft, stai sa vezi de acum incolo. Hold your horses.

De la o varsta incolo, intrebarile devin complet invazive:

  • Ai si tu o/un iubita/iubit?
  • Cand ai de gand sa te casatoresti/ asezi la casa ta? sau Cand voi dansa la nunta ta?

Din pacate acest gen de intrebari se adreseaza chiar si persoanelor singure! Yep.

Dar stii ce e cel mai amuzant? Ca din momentul in care ai trecut in randul lumii si te-ai casatorit, treci cumva la etapa urmatoare. Ai primit expansiunea, dar tot mai ai de trecut un test si inca unul si inca unul.

Daca faci nunta in graba, de ce o faci in graba? De ce sa nu astepti? Sigur s-a intamplat ceva si ai ceva de ascuns. Ceva de care sa stii tu/sotul/ginecologul tau sau poate chiar cei de la FBI. Oricum ar fi, e grav. Atat de grav incat vecinele care stau pe banca din fata scarii si “lucreaza” drept supraveghere video a cartierului te compatimesc si colega de banca a prietenei tale din liceu te intreaba daca te poate ajuta cu ceva doar pentru a testa terenul.

A trecut nunta, cu surle si trambite. Si chiar in noaptea nuntii, cel tarziu a doua zi, urmeaza intrebarea fireasca din punct de vedere cronologic: PE CAND UN COPIL? Ce este cel mai amuzant este ca intrebarea asta ti-o adreseaza 2 tipuri de persoane: o colega de servici a matusii tale care a trebuit sa fie invitata la nunta din cauza “indatoririlor” sau chiar o ruda foarte apropiata de la care nici nu te astepti. Face palm.

E cel mai hot subiect. Subiectul de pe limbile tuturor. Oh, well. Let’s see. Dar, in apararea ta:

  1. Esti suficient de matur incat sa iei propriile decizii, right?
  2. La Starea Civila nu ti-a spus nimeni ca nu ai voie sa te casatoresti fara consimtamantul parintilor, so you’re good to go.
  3. Nu toate cuplurile isi doresc copii.
  4. Unele cupluri nici nu pot avea copilasi, iar tu, baba Safta, nu faci decat sa rasucesti cutitul in rana!
  5. In societatea din ziua de astazi, nu exista un numar de copii per familie de facut daca inca nu ai aflat.
  6. Un copil nu este scopul unei casatorii, nici mijlocul prin care ar trebui sa fie 2 oameni legati intre ei si nici maniera prin care sa ramana impreuna.
  7. [ Nu stiu procentual] Multe cupluri vor sa isi construiasca un camin inainte de a avea un copil pentru a ii putea oferi tot ce e mai bun.
  8. Multe familii nou formate cauta stabilitate financiara, iar apoi, cand aceasta este implinita, se gandesc la un copil.

So, draga mea draga, [ nu sunt “rasista” daca ma refer doar la femei in cazul acesta], insa, inainte sa pui cele doua intrebari: Cand te casatoresti? si Pe cand un copil? , ia o gura de aer, gandeste de 3 ori inainte sa rostesti intrebarea care poate strica seara/ziua cuiva.

 

Lipsa de somn dăunează grav

E noapte târziu și realizezi că e a 100-a noapte în care nu reușești să închizi un ochi. Ai vrea să dormi. Somnul ar fi acum cel mai bun prieten al tău, dar se pare că te-a părăsit. Nu mai stă lipit de tine ca timbrul de plic și mereu dispare. Te evită, se eschivează cumva și te părăsește în cel mai greu moment. Organismul tău acum funcționează pe doza de cafea și în sistem automat. Nu mai ai control asupra lui, nu mai ești tu la volan și in charge. Ești pe sistemul zombie.

Gândurile nu-ți dau pace. Și totuși nu înțelegi de ce. Ești fericit în viața de zi cu zi. Rutina zilnică nu s-a schimbat dramatic. Schimbări notabile nu ai suferit, dar ceva nu te lasă să te odihnești. Ai adăugat doar niște taskuri la ce aveai de făcut deja. Peste un morman de cărămizi ai mai adăugat niște bolțari și speri să rămână în echilibru. Nu îți poți lăsa la o parte pasiunile și hobby-urile. Creativitatea ta iese la suprafață și înflorește parcă, în ciuda stării de veghe în care te afli permanent.

Subconștientul tău procesează niște informații la care tu nu ai acces. Te întrebi în fiecare zi care e cauza. Eșuezi inevitabil de fiecare dată când încerci să o identifici. Pare absurd, dar nu înțelegi unde s-a produs ruptura asta. Unde e acum liantul între somn și tine? Ce trebuie să faci să îl recapeți? Dacă s-a rupt calea de comunicare, nodul va afecta funcționalitatea lui?

Te simți la fel de obosit precum Tom în scena cu scobitorile. Poate că subconștientul tău ține loc de scobitori și te împiedică să ții ochii închiși. Ochii tăi vor în permanență să fie deschiși precum o jaluzea stricată. Nici faptul că ai ochii sensibili la lumină nu îți face un serviciu. Zărești fiecare licărire din jurul tău chiar și prin pleoape. Și cum să dormi când creierul tău nu vrea să se oprească din gândit? Recapitulează într-un ritm alert tot ce ai făcut astăzi și ce va trebui să faci mâine. Gândește departe și ajunge la concluzii la care nici nu te gândești. E clar că nu mai ești tu pe scaunul șoferului. Acum subconștientul tău are personalitate proprie și îți demonstrează că e mai tare ca tine.

Lipsa somnului îți afectează viața socială și abilitatea de a face orice, chiar orice. Orice task ți se pare acum o corvoadă și te întrebi cât mai reziști așa. Poate o zi, poate nouă, poate o lună. Și ce poți să faci în situația asta? Toate tentativele au eșuat. Nu poți decât să speri că se va rezolva în timp de la sine.

Dacă nu se poate, aș avea o mică rugăminte. Poate vă așteptați să întreb de soluții pentru somn. Dar nu! Vreau altceva. Are cineva de vânzare timp? Cumpăr timp. Cumpăr o găleată de timp alături de un sistem organizațional bine pus la punct. Am nevoie de timp ca de apă, poate chiar mai mult.

 

 

 

 

Învață din nou să apreciezi…

sursă poză

Oprește-te! Stai pe loc. Trage puternic aer în piept și oxigenează-te! Fă un pas și fă-l cu îndârjire. E următorul pas din restul vieții tale.

Oprește-te pentru o clipă și uite-te în jurul tău. Privește pentru o secundă cerul plin de nori sau chiar picăturile de apă ce cad din văzduh. Lasă la o parte grijile, nevoile și speranțele deșarte. Azi este o nouă zi. O nouă zi din viața ta. O zi care de tine depinde să fie frumoasă.

Mi-e dor să merg pe străzile pline de fețe cunoscute din orașul meu natal, un oraș mic și cochet de altfel. Genul de oraș în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Fără să realizezi saluți pe stradă oameni cărora nu le cunoști numele. Știi doar că o dată pe zi sau pe săptămână drumul lor se intersectează cu al tău. Mi-e dor de surâsul persoanelor îngândurate, un surâs ieșit la suprafață ca răspuns la zâmbetul tău. Mi-e dor de oamenii ai căror rutină am cunoscut-o fără să vreau. Mi-e dor de salutul sincer al oamenilor dragi. Mi-e dor și doare.

Lucrurile firești acum sunt luate în derâdere. Ne împingem să prindem cel mai bun loc în față la concert, cel mai bun loc la cursuri, să traversăm primii la semafor. Și am uitat. Am uitat cum este să te oprești pentru o clipă din ritmul tău accelerat și să simți cum miroase primăvara, să îți aduci aminte cât de melodios cântă zăpada sub tălpi iarna. Ai uitat să apreciezi cerul senin și să identifici formele norilor ce îl însoțesc.

Oprește-te și fii fericit! În acel loc, în acel moment. Un zâmbet nu costă. Remediul unei probleme este un zâmbet, chiar și forțat. Nu costă nimic.

Am uitat să apreciem simplitatea. Lucrurile simple acum sunt lăsate deoparte pentru a putea să le facem loc cele superficiale. Oare de ce? Oare ce încercăm să suplinim? Ce încercăm să umplem?

Stai pe loc și rememorează sentimentul de atunci când erai mic și primeai o jucărie nouă. Era cel mai frumos moment, nu? Ne-am obișnuit să nu mai fim mulțumiți cu puțin. E normal. Cine-și doreșt asta? Ne dorim cea mai bună mașină, un telefon performant, un apartament perfect mobilat și utilat și un job pentru care să fim invidiați. Dar oare toate astea nu vin și cu niște responsabilități la pachet?

Trebuie să apreciem că existăm aici și acum. Să apreciem că ne-am trezit dimineața sănătoși și că avem puterea să ne dăm jos din pat. Avem puterea să ne ducem în spate toate greutățile. De fiecare dată când stai încruntat, gândește-te că poate cel care a stat azi dimineață în fața ta în metrou duce o povară mult mai grea pe umeri.

Și acum te întreb eu pe tine: tu cum ai “mobilat” la tine-n suflet?

Primavara, te invit la mine-n suflet!

Primavara, te astept asa cum asteapta un copil vata de zahar. Cu bratele deschise, cu sufletul deschis si cu speranta-n suflet. Cu dorinta apriga de a te imbratisa si de a nu-ti mai da drumul niciodata.

Te astept ca un copil care urmeaza sa se trezeasca in ziua de Craciun sa deschida cadourile. Esti un cadou cu o funda mare care aduce atat de multa fericire, multumire si multumire.

Te astept ca si un om mare atunci cand mananca dupa ani de zile desertul preferat.

As vrea sa fie primavara mereu. Sa asist mereu la invierea naturii si a ecosistemelor in general, la regenerare si regasire, la toate acele momente mici care imi dau speranta ca urmeaza clipe mai bune.

As vrea sa te pastrez in suflet mereu, atat de frageda si proaspata si totusi puternica. Oferi un nou inceput si totodata iei tot raul de peste iarna. Oferi putere si tarie, soare puternic si revenire. Oare asa sunt revenirea la normalitate? La acel normal simplu catre care tindem toti? Eu cred ca da.

Te astept sa-mi redai bucuria din suflet!

Viata cu semne de carte

In ultimul timp incerc sa ma regasesc si sa redescopar pasiunile vechi si sa dezvolt pasiuni noi. Nu pot spune ca cititul a fost intotdeauna o pasiune, in copilarie preferam romanele politiste sau care sa contina macar o intriga. Altfel nu puteam sa le citesc. Asta separat de cartile pentru scoala. Acelea erau la : to do, nu la to love. Si imi amintesc cat de multe postituri puneam in carti in dreptul paragrafelor care m-au marcat si in dreptul celor care mi-au placut.

Si astazi m-a lovit. In cautarile mele vaste de semne de carte am avut o revelatie. Exista o corelare intre momentele din viata noastra-frumoase, deosebite sau sumbre si semnele de carte.

 

 

 

 

Amintirile frumoase, momentele grele sunt ceea ce ne-au format si ne-au “ajutat” mai mult sau mai putin sa ne dezvoltam si sa ajungem persoana care suntem astazi. Cu bune si cu rele, fiecare clipa a adaugat o piatra de temelie la formarea noastra. Numai noi reusim sa intelegem la un moment dat daca acea piatra este acolo unde trebuie si cu ajutorul ei am reusit sa construim ceva trainic.

Viata noastra e o carte plina cu semne de carte. Revenim la fiecare moment de fiecare data cand vrem sa rememoram sentimente, trairi, discutii si cuvinte parca demult uitate, dar totusi atat de aproape si vii, inchise in locuri din memoria noastra numai de noi stiute, organizate intr-un mod bizar de comun si totusi atat de complex. Developam cu ajutorul  mintii fiecare secunda a fiecarei situatii si in functie de moment, clipa sau minut incercam sa retraim folosindu-ne de toate simturile noastre acele farame de fericire si acei sterlici de miere ai vietii.

Recunosc ca rememorez momentele grele la fel de des ca pe cele frumoase. Poate pentru a nu uita, poate pentru a uita prin suprasaturare. Doar timpul imi va oferi explicatiile.

Si ma intreb, oare va fi vreodata posibil sa iei semnul de carte de la evenimentul care te-a marcat cel mai mult in viata?